
Anul acesta procedura de reînnoire permis auto s-a simplificat, astfel că este indicat să cunoști care sunt actele necesare. Legile rutiere sunt drastice și nu iartă pe nimeni. Fiecare lucru făcut în mod necorespunzător atrage după sine și repercusiuni. Așadar, astăzi vom vorbi despre actele necesare pentru reînnoirea permisului auto.
Permisul auto se poate schimba numai în cazul în care expiră termenul de valabilitate. Pentru cazurile în care se schimbă numele posesorului, permisul este pierdut, se deteriorează sau este furat, înainte de a expira termenul de valabilitate, se eliberează un duplicat. În continuare vom analiza toate aceste cazuri și vom vedea care sunt particularitățile și actele necesare fiecărei situații în parte.
Cuprins
Actele necesare pentru schimbarea unui permis auto expirat
Schimbarea permisului auto se poate realiza înainte sau după ce acesta a expirat. Foarte important de menționat este că procedura are loc numai după efectuarea vizitei medicale. De asemenea, autoritățile recomandată demararea procedurii de schimbare a permisului auto cu două luni înainte de data de expirare. Iată actele de care ai nevoie:
- Cerere tip pentru schimbare permis auto – se primește completată de la ghișeu și trebuie doar să o semnezi
- Buletinul sau cartea de identitate a titularului – în copie și în original. Din acesta trebuie să reiasă că titularul are domiciliul sau reședința în România.
- Dovada plății taxei pentru permisul de conducere – în valoare de 89 d elei
- Permisul de conducere – în original
- Fișa medicală pentru schimbare permis auto – este un document obligatoriu emis de o unitate medicală autorizată. Ai nevoie de el în original și trebuie să reiasă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehiculul a cărui categorie o solicită pentru eliberarea permisului de conducere.
Pentru cetățenii străini sunt necesare: cartea de rezidență, permisul de ședere, certificatul de înregistrare însoțit de pașaport, pașaportul diplomatic sau de serviciu, atât în copie cât și în original.
Ce se întâmplă dacă conduci cu permisu expirat?
Condusul cu permisul expirat este o faptă încadrată la contravenții. Așadar, conform legislației rutiere, fapta se sancționează cu o amendă din Clasa a III-a de sancțiuni, conform Codului Rutier. Trandus, asta înseamnă între 6 și 8 puncte de penalizare.
Mai mult decât atât, amenda este cuprinsă între 800 și 1200 de lei, iar fapta atrage după sine și interdicția de a părăsi sau a intra în țară.
Actele necesare pentru schimbarea permisului auto pierdut sau în cazul schimbării numelui

Persoanele care au pierdut sau cărora li s-a furat permisul de conducere au obligația de a declara acest lucru pentru completarea în mod corect și corespunzător a cererii de schimbare permis. În astfel de cazuri, procedura prevede eliberarea unui duplicat al permisului auto.
De asemenea, atunci când se schimbă numele tot un duplicat va fi eliberat.
Un alt lucru demn de menționat este că pentru permisele de conducere eliberate după data de 1 ianuarie 2009, cererea pentru eliberarea unui duplicat poate fi transmisă și prin corespondență la adresa poştală sau adresa electronică a Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor judeţean sau cel al Municipiului București. În acest caz este necesar să atașați celelalte acte în copie sau scanate.
De asemenea, dacă se solicită schimbarea permisului prin corespondență, în momentul ridicării noului permis de la ghișeu este nevoie și de actele originale după care s-a făcut copie sau care au fost scanate pentru verificarea conformității lor.
În aceste cazuri ai nevoie de următoarele acte:
- Cererea tip făcută de titular – aceasta se editează informatic la ghișeu și se înmânează titularului pentru a o semna și pentru a argumenta lipsa permisului de conducere. De asemenea, cererea tip poate fi descărcată și electronic, în cazul în care se optează pentru înregistrarea online.
- Buletinul sau cartea de identitate – în copie și în original, din care să reiasă că titularul are domiciliul sau reședința în Români.
- Dovada plății taxei pentru permisul auto – în valoarea de 89 de lei
- Permisul de conducere – pentru cazurile de deteriorare sau schimbarea numelui.
De asemenea, pentru cetățenii străini sunt necesare: cartea de rezidență, permisul de ședere, certificatul de înregistrare însoțit de pașaport, pașaportul diplomatic sau de serviciu, atât în copie cât și în original.
Acte necesare pentru schimbarea permisului auto străin cu unul românesc
Atunci când vrei să-ți preschimbi permisul auto străin cu unul românesc, procedura prevede necesitatea depunerii unui dosar de preschimbare, care trebuie să conțină următoarele documente:
- Cerere tip pentru preschimbarea permisului auto
- Permis de conducere național eliberat de autoritățile străine – atât în original cât și tradus legalizat în limba română.
- Buletinul sau cartea de identitate – în copie și în original
- Pentru cetățenii străini trebuie să se prezinte și pașaportul, certificatul de înregistrare, permisul de ședere sau cartea de rezidență în România.
- Pentru cetățenii români trebuie să se prezinte cartea de identitate provizorie, buletinul sau cartea de identitate
- Fișa medicală – în original, completată de o unitate de asistență medicală autorizată. Scopul acesteia constă în dovedirea faptului că solicitantul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoriile menționate în permisul de conducere prezentat pentru preschimbare.
- Dovada plății taxei pentru permisul de conducere – în cuantum de 89 de lei.
Achitarea taxei pentru permis auto

Taxa pentru eliberarea permisului auto este în cuantum de 89 de lei și poate fi plătită în contul BCR, CEC BANK și în rețeaua de stații de plată Self Pay.
De asemenea, aici se poate plăti taxa pentru eliberarea permisului auto, adică fie pe ghișeul.ro, fie pe site-ul Direcției regim permis de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Important de menționat este că pentru plățile online efectuate pe ghiseul.ro sau pe drpciv.ro nu este necesară dovada plății.
Totodată, pe site-ul DRPCIV este menționat faptul că taxa pentru permis auto în 2021 nu mai poate fi achitată sub formă de numerar la ghișeu atunci când depui documentele.
Programarea pentru schimbarea permisului auto
În 2021, persoanele care își doresc să-și schimbe permisul auto trebuie să știe că pe site-ul DRPCIV se pot face programări online. Procedura este foarte simplă, tot ce trebuie să faci este să accesezi site-ul, iar apoi să completezi formularele cu datele necesare. De asemenea, foarte important de menționat este că programarea online pentru schimbarea permisului auto se respectă cu strictețe, așadar, orice întârziere va duce la pierderea programării.
Eliberarea noului permis de conducere

Așa cum spuneam mai sus, anul acesta procedura de schimbare a permisului auto s-a simplificat, devenind totodată și foarte rapidă. Astfel, după depunerea actelor necesare, eliberarea permisului de conducere, se realizează, de regulă, în doar câteva ore. Pentru ridicarea permisului este nevoie de prezența titularului la ghișeu, cu actul de identitate în original. Timpul de așteptare va fi comunicat la ghișeu în momentul în care vei depune actele.
Legislația rutieră este dură și corectă. Atâta timp cât respecți legea, nu ai cum să fii sancționat în vreun fel. Birocrația este destul de stufoasă, astfel că trebuie să-ți completezi dosarul cu acte temeinic și cu foarte multă atenție, pentru a nu omite ceva.
În general, listele de acte sunt asemănătoare. Spre exemplu, lista cu acte necesare înmatriculare auto cuprinde tot o cerere tip, însă cu format diferit, dovada plății, numai că aceasta este mai mica ( 49 de lei) și cartea de identitate. Diferența dintre proceduri este redată de actele specifice, precum fișa de înmatriculare completată și avizată la ANAF, copie după contractul RCA, documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului sau cartea de identitate a vehicului.
Un alt exemplu poate fi și lista de acte necesare ITP, care deși este mai scurtă cuprinde atât acte tip cât și specifice, precum talonul mașinii, polița RCA valabilă, cartea de identitate a autovehiculului și actul de identitate al conducătorului auto, atât în copii, cât și originale.
Pe lângă formalitățile legale pe care ești obligat să le cunoști și să le îndeplinești, trebuie să ai cunoștințe și despre beneficiile sau drepturile pe care legea ți le oferă. Un prim avantaj constă în posibilitatea de a beneficia de o masina la schimb gratuit în cazul în care reprezinți partea vătămată dintr-un accident auto. Despre asta, dar și alte informații importante găsești pe blogul nostru.
0 Comments